decembrie 6, 2024

Biblioteca comunală din Șendriceni a primit peste 1000 de volume de cărți de la Ciolacu și parlamentarii PSD

Biblioteca comunală din Șendriceni a primit peste 1000 de volume de cărți prin donații de la președintele PSD Marcel Ciolacu și parlamentarii social-democrați botoșăneni

La sfârșitul săptămânii trecute, Biblioteca comunală din Șendriceni, care a fost construită la etajul căminului cultural din localitate printr-o investiție realizată de Compania Națională de Investiții în guvernarea social-democrată a fost inaugurată în urma donațiilor de cărți primite de la Marcel Ciolacu și de la cei patru parlamentari de la PSD Botoșani. Acestui demers s-a alăturat și Biblioteca Județeană care a donat în jur de 200 de volume. În total s-au adunat peste 1000 de volume de literatura română și universală prin achizițiile de cărți ale social-democraților.

Știu cât de multă nevoie au copiii și tinerii de la sate de acces la cărți și la lectură pentru a se dezvolta mental, social și emoțional. Mă bucur că primarul comunei Șendriceni, domnul Dohotaru Marin a introdus în proiectul căminului cultural și construirea unei biblioteci comunale. Acest lucru arată că își dorește cu adevărat să le ofere tinerilor din localitate un instrument de formare și dezvoltare personală de necontestat, cum este o bibliotecă, o mică instituție de cultură. În perioada în care trăim este esențială revitalizarea rolului cărții în viața comunităților locale din mediul rural. Le mulțumesc colegilor de la PSD Botoșani pentru că împreună cu ei am reușit să ne mobilizăm și să dotăm o întreagă bibliotecă”, a declarat președintele PSD Marcel Ciolacu.

Biblioteca nou construită din comuna Șendriceni dispune de trei săli de lectură, una mai mare unde se oferă acces la 12 calculatoare conectate la internet și alte două săli mai mici, unde fiecare vizitator se poate retrage să lectureze cărțile care sunt disponibile în acest moment.

De când sunt președinte al PSD Botoșani am început să organizez acțiuni de caritate în domeniul cultural, prin donarea an de an de cărți către bibliotecile din mediul rural. Este necesar să atragem copiii de toate vârstele către citit. Cărțile trebuie fie principalul reper de a înțelege lumea, de a vedea în perspectivă și de a-i forma fiecărui copil o cultură solidă. Îi mulțumesc domnului președinte Ciolacu pentru că s-a ținut de cuvânt. Când a fost la noi în județ și a vizitat șantierul căminului cultural și al bibliotecii de la Șendriceni, a promis că va fi primul care va dona cărți pentru ca tinerii din localitate să aibă acces la literatura română și universală. Este rolul nostru, al liderilor politici să ne implicăm în viața comunităților locale și fim modele de urmat pentru copiii și tinerii noștri prin cultivarea lecturii și în cele din urmă pentru a lăsa cărțile să schimbe vieți. Nu în ultimul rând, mulțumesc și colectivului inimos al Bibliotecii Județene condus de doamna director Ersilia Iacob”, a declarat Doina Federovici.


PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

Organizaţia judeţeană Botoşani