decembrie 6, 2024

Copiii și tinerii cu dizabilități au primit mai devreme darurile de la Moș Crăciun

Organizația Femeilor Social-Democrate (OFSD) Botoșani a pus în sacul Moșului preparate tradiționale și surprize, iar duminică au împărțit bucurie copiilor speciali, mai mari sau mai mici, pe care i-au găsit la Atelierul de Creație găzduit de Asociația Artă și Suflet, confecționând Cadouri de Crăciun.

Atelierul, organizat de Asociația Conexiuni 2012 și Asociația Down Activ Moldova, are scopul de a dezvolta abilitățile artistice și manuale, creativitatea și imaginația, dar a fost un foarte bun prilej pentru socializare, într-un spațiu unic, de poveste.

“Astăzi, am trăit emoția Crăciunului împreună cu câțiva copii minunați, care ne învață zilnic lecția iubirii și a acceptării. Am meșterit împreună și ne-am bucurat de momente unice! Crăciunul este despre iubire, despre dăruire, despre armonie”, a declarat consilierul județean social-democrat Cristina Breșug.

Reprezentantele OFSD Botoșani vor continua să joace rolul lui Moș Crăciun și în această săptămână când vor ajunge la copiii speciali din județ.

„În acest an, Moș Crăciun a venit mai devreme pentru copiii nevăzători și urmează să-i viziteze marți și pe copiii speciali din zona Darabaniului. Noi, femeile social-democrate vrem să aducem bucurii în cât mai multe case, să aducem magia Crăciunului și pentru cei care se confruntă cu mari greutăți și care au nevoie să le fim aproape”, a conchis Cristina Breșug.


PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

Organizaţia judeţeană Botoşani