Așa este, nu ați mai auzit de ei până acum. Sau nu în ultimele 2 decenii. Dar flerul nostru ne spune că , în anii ce urmează, ansamblul ”Plaiuri Cotnărene” va deveni o carte de vizită a localității celebre Cotnari, dar și a Iași-ului. Mai ales pentru că, acum, s-au conjugat nu astrele din horoscopul lui Neti, ci două energii și voințe mai puternice. Coordonatorul ansamblului, Alexandru Stoica, are acum un partener și un ajutor de încredere, Vasile Crețu, primarul de la Cotnari. Istoria ansamblului pare să fie rescrierea legendei păsării Phoenix. Sâmbătă, 5 martie 2022, va rămâne o dată de reper pentru promovarea și perpetuarea dansului, portului și obiceiurilor populare din comuna Cotnari. Ansamblul a primit costume noi, prin grija și susținerea Primăriei Cotnari, a primarului Vasile Crețu, a viceprimarului Cărbune Mitică, a bibliotecarului Dorin Cozan și a consilierilor locali. Costumele au fost realizate la ,,Raiul lucrului de mână ” din Piatra Neamț, administrator Viorica Roșu, de mâini dibace. Și povestea seminței bune care încolțește și rodește și în pământ arid ne este detaliată chiar de ”magicianul” care a vrut ca acest ansamblu să renască.

”A fost înființat în 1979 la fostul IAS COTNARI, de ing Bilius Ioan. La câțiva ani s-a organizat încă un ansamblu al comunei Cotnari ( membri UTC), iar la un moment dat au fuzionat. După revoluție a mai funcționat câțiva ani, apoi activitatea s-a întrerupt. Prin anul 2000 s-a încercat refacerea ansamblului, dar a funcționat puțin. Personal, după absolvirea școlii populare de artă în anul 2005, cu specializarea instructor-coregraf, am reîncercat să formez Ansamblul în anul 2009. Am reușit să încheg două suite, am avut câteva reprezentanții, iar din lipsă de susținere, am renunțat. De trei ani m-am apucat iarăși de treabă la inițiativa domnului primar Vasile Crețu. Am în formație patru perechi de dansatori care au asimilat trei suite de dansuri populare moldovenești cu câte cinci pași diferiți pe suită. Un grup de cca 10 tineri vin la repetiții pentru a completa formația. Eu coordonez formația, sunt fost dansator al ansamblului din 1984. Momentan, căminul cultural este în renovare, iar director nu există pe post, suplinește funcția domnul Dorin Cozan, bibliotecar. Urmează să înregistrăm ansamblul folcloric și să participăm la concursuri și festivaluri de profil. Acum am achiziționat costumele, mai avem de completat cu încălțăminte, probabil când vom apărea în public prima dată în acest an”, ne-a spus Alexandru Stoica.


Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Forumul Tinerilor Români din Europa și de Pretutindeni, la Botoșani, Săveni și George Enescu
Mâine începe Bio Agro Next Săveni 2026 – vezi unde și ce va fi
BIO AGRO NEXT, expoziție de cai, ovine și bovine la Săveni – Tradiție, Natură și Viitor!