octombrie 13, 2024

Mica Europă din creștetul României – reper de dezvoltare edilitară

Presa de după falsa revoluție din 1989 a consumat un râu de cerneală pentru a imortaliza evoluția comunei Ibănești din județul Botoșani. Renumele de gospodari de frunte ai județului și faima primarului care e mai altfel decât toți edilii României au trecut demult granițele județului. Dar, cel mai bine, istoria localității a fost redată în cuvinte și imagini de către edilul Romică Magopeț, într-o lucrare monografică, într-o manieră familială, de povestitor la gura sobei, care te face să deschizi cartea pentru a furișa un ochi în ea. Și nu o mai lași din mâini până nu ai parcurs filă cu filă.

dav

Mica istorie contemporană a comunei Ibănești este redactată și structurată într-un mod care să faciliteze lectura și să ajute informația să se fixeze pe retina și memoria cititorului. O frază descoperită în cartea ”Ibănești, oameni și suflet”, apărută anul acesta la Botoșani, a surprins foarte bine fenomenul administrației publice de la Ibănești, despre care noi, periodic, pomenim, pentru prezent și viitor. ”Este o recuperare a timpului irosit, de după 1990, prin a avea primar al Ibăneștilor, un edil de anvergura domnului Magopeț”, spunea profesorul Drescanu Corneliu în lucrarea cu caracter monografic amintită mai sus. ”Ibănești, oameni și suflet” poartă semnătura primarului Romică Magopeț și este taman precum colecția de pe vremea când unii dintre noi eram învățăcei, adică este o carte pentru minte, inimă și literatură. Lucrarea, așa cum spune chiar autorul în prefață, ”caută să valorifice potențialul istoric, cultural și etnografic al comunei Ibănești, urmărind, într-o întrepătrundere firească cu marile evenimente istorice ale Moldovei, să nuanțeze și să scoată în evidență specificul local”.

Romică Magopeț, primarul care a transformat comuna Ibănești în Europa Ruarală a Moldovei, este convins că ”timpul se măsoară cu veșnicia, iar Credința se unește cu Nemurirea. Timpul trece odată cu noi, lăsând în urmă trecutul care devine Istorie”.

Curierul Regional și-a făcut ”un nărav” din a consemna periodic viața în Mica Europă din nordul județului Botoșani. Dar, punctual, pe proiecte sau acțiuni derulate în diverse momente ale anilor. Ei bine, astăzi vrem să arătăm de ce credem că Ibăneștiul este și își merită statutul de Mică Europă. Iar Botoșaniul este privilegiat să aibă un edil care să se încăpățâneze zi și noapte să arate lumii că localitatea sa se dezvoltă așa cum se aclamă la nivel de teorie de trei decenii peste tot. La Ibănești, teoria a devenit de ceva vreme un termen abstract. Practica și realitatea palpabilă, vizibilă, sunt unitatea de măsură prin care se diferențiază Ibăneștiul de restul Botoșaniului, al Moldovei și, probabil, al României.

Reabilitarea sediului Primăriei comunei Ibănești!

Printre ultimele investiții din Ibănești, și-a găsit loc și primenirea sediului administrativ al comunei. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul celei de a doua runde de atragere de fonduri aferente Componentei 5 – Valul Renovării și Componentei 10 – Fondul Local, Primăriei comunei Ibănești i s-a aprobat cererea de finanțare-”Reabilitarea sediului Primăriei comunei Ibănești, jud. Botoșani” în valoare de 1,053,094.91 lei.

Aceasta nu a fost reabilitată termic, decât în măsură nesemnificativă de la momentul construcției și până în prezent, fiind necesare lucrări importante în această privință pentru a o aduce la standardele de eficiență energetică, standardele de securitate la incendiu și de calitate în construcții actuale.

Prin realizarea acestui proiect, se vor atinge următoarele obiective:

-Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii

• lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum;

• instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, utilizarea surselor regenerabile de energie;

•lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior;

•lucrări de reabilitare/ modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri;

• sisteme de management energetic integrat pentru clădiri;

-Alte lucrări necesare pentru atingerea obiectivelor prezentului proiect, cât și pentru îndeplinirea cerințelor de securitate la incendiu, etc.

Mobilier urban inteligent în comuna Ibănești !

Primăria comunei Ibănești crește gradul de dezvoltare a celor două localități Ibănești și Dumbrăvița, prin amenajarea spațiilor publice cu mobilier urban inteligent. Cererea de finanțare pentru acest obiectiv de investiție a fost aprobată prin Programul Național de Redresare și Reziliență, având o valoare de 761,541.69 lei. Proiectul face parte din obiectivele cu prioritate ridicată din cadrul “Strategiei de dezvoltare durabilă a comunei Ibănești pentru perioada 2021-2030”.

Ca și obiective de îndeplinit, se menționează:

– îmbunătățirea și eficientizarea serviciilor oferite către populație;

– amenajarea spațiilor publice cu tehnologii verzi, moderne, eficiente;

– motivarea tinerilor de a petrece timpul în aer liber;

– creșterea calității vieții în Comuna Ibănești;

– eliminarea decalajelor digitale dintre zonele urbane și cele rurale

Prin implementarea acestui proiect, spațiile publice din comuna Ibănești vor fi amenajate cu:

-bănci inteligente, dotate cu panouri fotovoltaice și porturi USB pentru încarcare telefoane/tablete;

-stații de autobuz cu încarcare solară, panou pentru afișaj, porturi încarcare USB, supraveghere video, care va fi integrata cu sistemul de supraveghere comunal existent la sediul Primariei comunei Ibănești și parțial, pentru zonele în care se intenționează montarea stațiilor de autobuz care nu sunt acoperite deja cu rețeaua wi-fi gratuită locală, dotate cu echipamente wi-fi care va asigura internet gratuit.

-stâlpi de iluminat inteligent, dotate cu puncte interactive de afișare informații, camere video 360 grade, care vor fi integrate în sistemul de supraveghere comunal existent la sediul primariei.

-panouri de afișaj digitale (tip totem), conectate la sediul Primariei Ibanesti, pentru a comunica informații de interes public în timp util și pentru a înlocui vechile puncte de afișaj clasice din comună.

Platformă de servicii publice digitale !

Prin Programul Național de Redresare și Reziliență, în cea de a doua rundă i s-a aprobat Primăriei din comuna Ibănești, județul Botoșani, cererea de finanțare „Platformă de Servicii Publice Digitale” în valoare de 87,870.20 lei.

PNRR vizează tot mai mult creșterea nivelului de digitalizare a României, cu o importanță deosebită pentru o infrastructură digitală coerentă și integrată la nivelul administrației publice care să ofere servicii de calitate. Această transformare digitală va contribui la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, un grad al transparenței activității autorităților mult mai ridicat și eliminarea decalajelor digitale dintre zonele urbane și cele rurale.

Utilizarea platformei, va presupune folosirea tehnologiilor informației și comunicațiilor cu scopul de a perfecționa procedeul de furnizare a informațiilor și serviciilor cetățenilor încurajând participarea acestora la procesul de luare a deciziilor, posibilitatea de vizualizare online, printr-un cont client, a cuantumului impozitelor, cât și posibilitatea de plată online a taxelor și impozitelor locale, integrarea platformelor software de registru agricol, taxe și impozite, registratură etc. , alte servicii digitale care pot eficientiza relația dintre serviciile publice locale și cetățeni, cât și activitățile Primariei comunei Ibănești.

Plan Urbanistic General în format electronic!

Primăria Comunei Ibănești a obținut aprobarea pentru cererea de finanțare- ”Plan Urbanistic General în format digital” în valoare de 820.121,82 lei. Această cerere a fost depusă prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru atragerea de fonduri aferente Componentei 5- Valul Renovării și Componentei 10- Fondul Local.

Planul Urbanistic General în format digital reprezintă un prim pas pentru digitalizarea Primăriei Comunei Ibănești.

Printre avantajele acestuia se enumeră:

– preluarea și completarea automată a tuturor informațiilor pentru emiterea Certificatului de Urbanism cu un simplu click pe hartă;

-posibilitatea de a afișa pe site-ul primăriei o hartă interactivă cu toate caracteristicile instituției, astfel încât oricine să le poată consulta rapid și ușor;

-posibilitatea de vizualizare a imobilelor și rețelelor din anumite zone;

-verificarea automată a respectării coeficienților de construcție și a autorizațiilor de construire.

Stații de încărcare pentru vehiculele electrice !

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul primei

runde de atragere de fonduri aferente Componentei 5- Valul Renovării și

Componentei 10- Fondul Local, Primăriei Comunei Ibănești i s-a aprobat cererea de finanțare-”Instalarea de stații de încărcare pentru vehiculele electrice” în valoare de 292.900,65 Lei.

Acest proiect presupune instalarea a 4 stații de încărcare: 2 în

localitatea Ibănești și 2 în localitatea Dumbrăvița.

Din moment ce poluarea este un factor nociv pentru mediul

înconjurător, se caută diferite alternative pentru un mediu cât mai sănătos și cât mai curat atât pentru generațiile actuale cât și pentru cele viitoare.

O alternativă în acest sens este introducerea în circulație a mașinilor electrice.

În momentul de față în comuna Ibănești nu există astfel de stații de încărcare pentru vehiculele electrice de aceea am depus cererea de finanțare considerând-o o oportunitate benefică dezvoltării Ibăneștiul.

Prin amplasarea acestora, cetățenii ce-și doresc achiziționarea unui asemenea vehicul vor avea la dispoziție spații special amenajate pentru alimentarea cu energie electrică. Cu toate că oamenii sunt reticienți în ce privește renunțarea la mașina clasică, tendința de viitor este modelul de vehicul electric.