Amazoana de la AUR, cea cu gloanțele din Parlament, mai are o plângere penală la Botoșani

După ce s-a ales cu un dosar penal pentru că a introdus câteva gloanțe în Parlament, la protestul din luna mai, amazoana de la AUR, Ariadna Cîrligeanu s-a procopsit cu un nou dosar penal. Pe numele ei a fost depusă la Parchet o plângere pentru ”lovire și alte violențe” și pentru ”tulburarea ordinii și liniștii publice”. Aceasta a fost înaintată procurorilor alaltăieri, la câteva ore după incidentul care a avut loc la Gorbănești.
În fapt, pe fondul unei dispute verbale, coordonatoarea AUR Botoșani, Ariadna Cîrligeanu a țipat la Vasile Onofrei din Cătămărăști Deal, l-a bruscat , i-a luat pălăria din cap, a mototolit-o și i-a aruncat-o jos, isterizată. Victima este convinsă că ”șefa” AUR consumase ”masă verde”, altfel nu își explică ieșirea bruscă a Ariadnei. Și asta după ce echipa din jurul Ariadnei l-au chemat să le aducă oameni acolo, că bate vântul la caravana AUR pentru sănătate. Și le-a dus. Le-a mai dus Vasile și mâncare și apă și fructe. Și l-a mai dus și pe senatorul de Botoșani al partidului care i-a ”gratulat” cu ceva bani să aibă pentru voluntari. După ce au primit dania, Ariadna a explodat. Și i-a fugărit acasă Și pe Vasile Onofrei cu toți oamenii cu care venise și pe senator. Cu senatorul au dat-o la pace spre seară. Și oamenii au plecat. Cu tot cu bonurile de ordine pe care le primiseră pentru consultații la caravană.

Vasile Onofrei, cel care a susținut și consolidat organizația AUR MIhai Eminescu, chiar dacă este consilier local PMP, a formulat și o sesizare video pe care i-a transmis-o liderului AUR – George Simion, direct pe numărul acestuia. Până acum nu a primit nici-o reacție de la conducerea legitimă, de vârf, a partidului. Doar amenințările celor din echipa de la Botoșani. Și Onofrei este foarte indignat cu atât mai mult cu cât de vreme bună a răspuns prezent ori de câte ori l-au convocat Ariadna, parlamentarii de Botoșani, sau cei ce au diverse funcții, recunoscute sau nu, în partid. Vasile nu înțelege cum pot ajunge niște oameni să se creadă stăpâni pe buzunarele și viețile altora în numele luptei pentru popor. Pe lângă el au început să se audă și alte voci, cam multe, din partid și chiar din preajma ”corifeilor” organizației locale. Și toți vorbesc de ”jonglerii” cu banii oamenilor, zeci de mii de lei noi dați fără documente și despre care nimeni nu dă socoteală cum se cheltuie, lipsă chitanțe, escrocherii cu o aplicație de mobil care le conferă un așa numit card de aur și care are menirea doar de a le stoarce alte sume de bani și multe alte ilegalități văzute de către ei în ultimul an. Și nimeni nu ia atitudine, toți tac complici. Fie pentru că ar fi implicați în suveica asta politică, fie pentru că se tem de represalii. Le e teamă și să-și exprime admirația față de vreun coleg, altul decât cei 3-4 oameni ”de bază” impuși de ei. Dar despre aceste aspecte vom vorbi altădată, după finalizarea anchetelor în desfășurare.
Între timp vizionați strigătul de disperare și ajutor transmis de Vasile Onofrei liderului George Simion.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/