Ieri, în București, a avut loc Campionatul Național de Marș 5 km. Locul I a fost obținut de Luisa Andreea Colbea. Tânăra este elevă a Liceului cu Program Sportiv Botoșani și locuiește cu părinții ei la Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu.

Încă din clasa a V-a, tânăra campioanăeste pregătită de către profesorul Mihaela Ungureanu.
Luisa Andreea are mai multe premii și medalii obținute la diverse competiții naționale. Printre laurii adunați în palmares amintim adjudecarea locului I pe podiumurile competițiilor din Craiova, Timișoara și București, atât individual cât și cu echipa.
Luisa Andreea provinde dintr-o familie de oameni gospodari, respectabili, care știu că viitorul este în mâinile copiilor de acum iar noi, seniorii, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a-i sprijini în zborul lor spre culmi pe care unii dintre noi doar le-am visat. Tatăl proaspetei campioane este Radu Colbea, consilier local în comuna Mihai Eminescu.


Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Rădăcinile nu se uită. Tudora își cheamă fiii acasă și în acest an – video
Comuna înecată în Bulboaca uitării. Norocul poartă fustă și caracter
Comuna în care cetățenii știu ce vor