Într-o perioadă în care siguranța publică este o prioritate pentru orice comunitate, candidatul AUR la Primăria municipiului Botoșani, Cătălin Silegeanu, vine cu o propunere ambițioasă pentru a răspunde acestei necesități. Omul de afaceri spune că va revoluționa sistemul de securitate locală prin implementarea tehnologiei moderne, eficientizarea resurselor din cadrul Poliției Locale, dar și instructaje periodice de pregătire a personalului.
Cătălin Silegeanu subliniază că principalul obiectiv este sporirea gradului de siguranță publică prin investiții sustenabile, care vor permite economisirea bugetului local pe termen lung. El a evidențiat deficiențele Poliției Locale, amintind că intervențiile echipajelor sunt adesea tardive, iar autorii faptelor antisociale pot scăpa nepedepsiți. Sunt aproape 100 de agenți comunitari plătiți din fonduri publice, dar eficiența actualei structuri rămâne discutabilă, în contextul creșterii numărului de reclamații ale cetățenilor.
„Voi ajusta numărul efectivelor Poliției Locale și voi implementa un sistem extins de supraveghere video. Dacă dotăm instituția cu echipamentele necesare, modernizăm dispeceratul și interconectăm bazele de date, locuitorii vor beneficia de o intervenție promptă și riguroasă. Înlocuim patrulările cu monitorizare permanentă în zonele aglomerate și nu mai cheltuim bani pe plimbări. Orașul nu are nevoie de siguranță pe hârtie. Orașul are nevoie de instrumente veritabile pentru sancționarea derapajelor”, a declarat Cătălin Silegeanu.
Candidatul AUR spune că extinderea sistemului de supraveghere va însemna un progres uriaș pentru combaterea delictelor neraportate, identificarea autorilor și construirea unui probatoriu solid. De asemenea, este imperios ca instituția să fie dotată cu sonometre omologate, pentru ca locuitorii care tulbură liniștea publică să nu se mai poată sustrage de la plata amenzilor.
„Poliția Locală trebuie modernizată, pentru ca tehnologia să execute cu viteză și acuratețe ceea ce pentru oameni ar presupune timp și efort suplimentare. Efectivele trebuie reduse și sprijinite în activitatea lor de echipamente performante. În acest mod, creștem exponențial gradul de siguranță publică și economisim bugetul local”, a adăugat Cătălin Silegeanu.
Totodată, candidatul AUR la Primăria municipiului Botoșani argumentează că personalul Poliției Locale trebuie pregătit să intervină în situații complexe și să reacționeze corect în fața riscurilor. În acest sens, el propune ca angajații să parcurgă un program de instruire care să înglobeze tacticile, comunicarea de criză și actualizările legislative.
„Instructajele regulate nu doar că asigură o intervenție rapidă și eficientă, ci cresc și încrederea comunității în capacitatea polițiștilor locali de a face față provocărilor critice”, punctează Cătălin Silegeanu.
Alegătorii botoșăneni vor decide la urne dacă această propunere va deveni realitate.
(Comandat de Alianța pentru Unirea Românilor, Cod Mandatar Financiar 21240330)

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Andreea Gireadă câștigă la Eminescu. Urmează lacrimi de crocodil?
Primele rezultate la Mihai Eminescu
Fake News sau nevoia de scandal în alegerile de la Eminescu