Primarul social-democrat al municipiului Botoșani a anunțat astăzi că toate programele de prevenție medicală pentru mame și copii și cele de creștere a accesului la educație pentru elevi vor continua și în perioada 2024-2028.
„Așa cum am promis în 2020, în actualul mandat m-am ținut de cuvânt și am inițiat mai multe programe de prevenție medicală și integrare educațională a copiilor vulnerabili. Este vorba de Programul „Materna Botoșani”, prin care viitoarele mame au beneficiat de vouchere în valoare de 2.000 de lei pentru realizarea de consultații, analize și tratamente medicale pentru monitorizarea sarcinii, Programul „Vedere Sănătoasă în Botoșani” prin care părinții au primit vouchere în valoare de 500 de lei pentru consultații oftalmologice și achiziția de ochelari de vedere pentru copiii lor și Programul „Zâmbet sănătos pentru fiecare”, prin care am amenajat două cabinete stomatologice care oferă consultații și intervenții gratuite pentru copiii de la Școala Nr. 13 și Liceul Alexandru cel bun. Voi continua și voi extinde toate aceste programe și în mandatul următor”, a declarat Cosmin Andrei.
Administrația primarului PSD Cosmin Andrei a derulat în actualul mandat mai multe proiecte sociale, printre care cel mai important a fost „Zoom BT PLUS” pentru integrarea copiilor și adulților din comunități vulnerabile. Acest program a inclus acordarea de servicii medico-sociale pentru 420 de persoane, analize medicale gratuite pentru 840 de persoane, precum și activități de tip „Școală după școală” și „A doua șansă” pentru 300 de copii din municipiul Botoșani.
În următorul mandat se vor derula și alte programe sociale, fiind deja câștigat proiectul pe fonduri europene prin care Școala Gimnazială Nr. 3 din municipiul Botoșani devine centru educațional pentru 75 de copii defavorizați și se deschide un nou centru de activități școlare „EDAgora” pe Strada Ion Pillat pentru 75 de copii.
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Andreea Gireadă câștigă la Eminescu. Urmează lacrimi de crocodil?
Primele rezultate la Mihai Eminescu
Fake News sau nevoia de scandal în alegerile de la Eminescu