martie 18, 2025

Un senator cât năzuințele unui neam întreg

Din decembrie 2020 este senator. Anterior a fondat și dezvoltat una dintre cele mai de succes firme din țară și este unul dintre promotorii comerțului modern cu automobile, împreună cu membrii familiei, consacrându-se ca model de seriozitate și perseverență în business. De când este senator s-a ținut departe de disputele politice și scandalurile efemere din diverse sfere economice sau politice. Pentru că a înțeles din start că menirea sa este de a fi de folos comunităților locale, celor ce l-au girat cu voturile lor (și nu au fost puține), județului în care împreună cu familia se străduiește să pună umărul la dezvoltarea lui. S-a concentrat pe munca, deloc ușoară, de senator și a dus pe masa guvernanților toate problemele și doaleanțele locuitorilor din județul Botoșani, dar s-a preocupat și de situații critice semnalate în alte zone. Este unul dintre cei mai activi parlamentari, este una din vocile parlamentare ale partidului AUR și este mândru că aproape patru ani nu a făcut umbră degeaba în Parlament. Este OM înainte de a fi senator și puțini pot echivala munca și implicarea lui. Este Dorinel Cosma, senator AUR.

Potrivit datelor oficiale, senatorul Dorinel Cosma are contabilizate 29 de declarații politice, 32 de întrebări adresate ”mai marilor” din capitală, 29 de interpelări adresate unor diverși miniștri și 10 interpelări adresate Primului Ministru. A luat cuvântul de 63 de ori în plen. Este semnatar a 141 de inițiative legislative, din care una promulgată lege.

S-a preocupat de soarta bolnavilor plimbați de la stat la privat, a cerut soluționarea revendicărilor salariaților de la Poștă și a solicitat urgentarea finalizării lucrărilor de la Spitalul de îngrijiri paliative. Tot senatorul Dorinel Cosma susținut că politica externă a statului român trebuie să se facă în interes național. S-a preocupat chiar și de soarta taximetriștilor solicitând Guvernului să oprească concurența neloială și să nu mai facă ridesharing cu interesele românilor. Cosma a pledat pentru drepturile asistenților maternali și personali la o viață decentă și l-a preocupat situația economică și emigrația masivă a românilor. Drumul plângerii din județul Botoșani, Mileanca-Codreni-Puțureni-Coțușca a fost una dintre temele intervențiilor sale în Senat soolicitând identificarea de soluții și reabilitarea lui.

Nici copiii nu au fost uitați. Încă de anul trecut , senatorul Dorinel Cosma a atras atenția asupra condițiilor improprii în care sunt transportați elevii din satele și comunele din proximitatea municipiului Dorohoi și le-a amintit guvernanților că trebuie să adopte anumite măsuri și pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.  Lipsa unor medicamente din farmacii, situația contractelor de muncă part-time și a celor cu jumătate de normă au fost alte subiecte puse pe masa guvernanților.

În domeniul rural, senatorul AUR a fost și continuă să îl preocupe situația reală a sistemului de irigații din județul Botoșani dar nu a rămas indiferent nici la lipsa furajelor în 2022 și a cerut măsuri pentru evitarea abandonării satelor din cauza lipsei de apă.

Pe partea de dezvoltare și durabilitate a insistat pentru rezolvarea problemelor privind podul peste Siret între localitățile Vârfu Câmpului și Zvoriștea, nu a rămas indiferent la episodul de poluare din Iași, de acum circa doi ani, l-a preocupat capacitatea de funcționare a Porților de Fier I și II, dar și situația proiectului privind construcția autostrăzii Moldova 7.

În trista perioadă a Covidului, senatorul Cosma a cerut de la tribuna Senatului renegocierea contractelor privind achiziționarea de vaccinuri anti-Covid și a pledat pentru efectuarea de controale la societățile comerciale care ard ilegal deșeuri.

Achitarea datoriei de 102 milioane de euro către Agenția Spațială Europeană, Amenajarea hidro-ameliorativă Bucșani-Cioroiu, sau situația românilor expuși riscului de sărăcie și excluziune socială au fost alte subiecte cu care senatorul Cosma ”i-a deranjat” pe miniști.

Și aceasta este doar o parte din munca unui singur om, a senatorului Dorinel Cosma, pentru județ, pentru țară, pentru AUR. Vom reveni cu partea a doua a acestei analize.

Pentru că așa cum susține și domnia sa și așa cum arată și munca sa, este un senator pentru oameni, pentru Botoșani, pentru țară.