aprilie 29, 2026

Senatorul Cătălin Silegeanu: Gura nu se închide cu sancțiuni! Cenzura nu îngroapă adevărul!

Cine stabilește azi ce ai voie să spui? CNA! Cine decide ce e „opinia corectă”? Tot CNA!

Am ajuns în 2025 cu o poliție a gândirii care seamănă periculos de mult cu anii ’50.

De ce a fost sancționat Marius Tucă? Pentru că a spus adevărul: că anularea candidaturii lui Călin Georgescu a fost o lovitură de stat.

Și cine a cerut sancțiunea? Vasile Bănescu. Omul numit de Guvern, care visează la o presă obedientă și disciplinată.

Iar când în aceeași instituție îl ai pe Mircea Toma – individul care a insultat milioane de români, pentru că au votat cu Georgescu – e clar încotro merg lucrurile.

Nu mai vorbim de reglementare. E ca și cum ai spune că o cătușă e doar o brățară mai strânsă. Adevărul nu se corectează cu sancțiuni, iar libertatea de exprimare nu se „reglementează” cu pumnul în gură.

Modelul e simplu: cine nu e cu sistemul, trebuie redus la tăcere. Dar nu ne închideți gura. Nu ne speriați cu amenzi și sancțiuni.

Cenzura nu îngroapă adevărul. Îl aprinde. Și când lumina lui începe să se vadă, niciun zid construit de sistem nu mai poate opri ce urmează. Adevărul are un defect: nu moare. Dar sistemele care îl sufocă – da.

Gura nu se închide cu sancțiuni! Cenzura nu îngroapă adevărul!

Cătălin Silegeanu

Senator