Mă adresez tuturor botoșănenilor, indiferent de simpatii sau opțiuni.
Când am ales să candidez, am spus că mă pun în slujba comunității. Vreau să promovez proiecte pentru dumneavoastră, să mă implic, să pun umărul, așa cum am promis. Și la asta lucrez, zi de zi, cu toată seriozitatea și respectul pe care vi-l port.
Pentru ca această colaborare să fie reală, deschisă și eficientă, vă invit să veniți către mine cu idei, cu nevoi, cu propuneri de inițiative legislative. Dacă întâmpinați dificultăți în relația cu autoritățile, dacă nu găsiti rezolvarea unei situații juridice anevoiase, dacă doriți să accesați fonduri europene sau alte tipuri de facilități, vă invit să apelați la cabinetul meu parlamentar. Împreună cu echipa mea – oameni experimentați, tineri dornici să ajute și bine pregătiți – vă putem oferi sprijin juridic acolo unde aveți nevoie, dar și ajutor concret în redactarea unor propuneri sau proiecte.
Cred cu tărie în transparență și în munca de echipă, iar pentru mine, cuvântul “echipă” înseamnă noi toți, nu doar cei din instituții sau din birouri. Cabinetul meu parlamentar din Botoșani este deschis pentru toți cetățenii care vor să contribuie, într-un fel sau altul, la îmbunătățirea vieții din județul nostru.
Vreau să fac echipă cu voi, botoșănenii. Doar împreună putem construi o comunitate puternică, corectă și demnă. Vă indic datele unde mă puteti contacta sau unde puteti lasa mesaj cu numărul dvs și veți fi apelat.
Cabinet parlamentar: Str. Teatrului nr. 3 A, Email: cabinetovidiujitaru@gmail.com
Telefon: +40791 650 142
Aștept să ne cunoaștem, să vorbim deschis și să începem, pas cu pas, să schimbăm în bine ceea ce poate fi schimbat.
Ovidiu Jitaru, senator PNL
T

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/
More Stories
România a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Externe – Comerț, desfășurată la Bruxelles
Începe restaurarea Muzeului de Științele Naturii Dorohoi
Senatorul Silegeanu: Fermierii sunt Coloana Vertebrală a României!”