aprilie 30, 2026

Doina Federovici, senator: Investițiile în județul Botoșani trebuie să continue

”Investițiile trebuie să continue și în viitoarea guvernare. Din acest motiv, de la tribuna Senatului, am solicitat Ministerului Dezvoltării să precizeze care este stadiul actual al proiectelor din județ, ce contracte sunt întârziate sau neîncheiate, precum și ce întârzieri sunt la plată”, a declarat Doina Federovici, senator.

Cu PSD la guvernare, județul #Botoșani a beneficiat de cele mai mari alocări bugetare pentru dezvoltare locală:

𝗣𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟰𝟬𝟬 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲 𝗳𝗶𝗻𝗮𝗻𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗣𝗡𝗗𝗟 – școli, grădinițe și infrastructură locală.

𝟭𝟮𝟳 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗣𝗡𝗜 „𝗔𝗻𝗴𝗵𝗲𝗹 𝗦𝗮𝗹𝗶𝗴𝗻𝘆”, 𝗶𝗻 𝘃𝗮𝗹𝗼𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝟭,𝟰𝟳 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗮𝗿𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶, pentru modernizarea drumurilor, podurilor, rețelelor de apă și canalizare.

𝟮𝟯 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗣𝗡𝗜 „𝗔𝗻𝗴𝗵𝗲𝗹 𝗦𝗮𝗹𝗶𝗴𝗻𝘆”, 𝗶̂𝗻 𝘃𝗮𝗹𝗼𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝟰𝟰𝟳 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗹𝗲𝗶, pentru extinderea rețelelor de gaze naturale în 𝟮𝟳 𝗱𝗲 𝗹𝗼𝗰𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗶.

𝗙𝗼𝗻𝗱𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟭,𝟮 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗮𝗿𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶 𝗮𝘁𝗿𝗮𝘀𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗣𝗡𝗥𝗥 – pentru creșe, locuințe moderne, transport verde și clădiri sigure.

𝗦𝘂𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶 accesate din PNRR, fonduri europene și programe guvernamentale – pentru locuințe ANL, consolidarea clădirilor cu risc seismic, restaurarea monumentelor istorice și alte investiții prin CNI și Administrația Fondului de Mediu.

”Echipa_PSD a demonstrat că știe să aducă bani pentru dezvoltare. Dar acum e nevoie de transparență, ritm susținut și asumare din partea tuturor celor implicați în implementarea acestor proiecte. Am fost, sunt și voi fi vocea celor care cred că județul nostru merită mai mult. Voi continua să urmăresc implementarea acestor proiecte și să cer soluții, pentru că botoșănenii merită fapte, nu vorbe!”, a mai spus senatoarea Doina Federovici, fost Președinte al Consiliului Județean Botoșani.