aprilie 16, 2026

Veterani din primăriile județului recompensați cu stele – video/foto

Patru primari din județul Botoșani au fost premiați de către ACOR – Asociația Comunelor din România, în prezența președintelui lor județean, Sorin Gînga. La ceremonie au participat și Doina Federovici, senator, Marius Budăi, deputat și Elisabeta Lipă, deputat.

Valerian Vărvăruc, primarul comunei Corni, a primit Ordinul de Merit și Trofeul ”Nicolae Sabău” pentru anul 2025. Premiul este o recunoaștere a contribuției aduse la promovarea și păstrarea valorilor tradiționale specifice satului românesc.

Marcel Chelariu de la Suharău și Costel Romanescu de la Păltiniș au fost declarați ”Primari de 6 Stele”m pentru cele șase mandate în care au fost aleși primari. De asemenea, Vasile Sasu de la Durnești a primit distincția ”Primar de 5 Stele”.

”Realegerea într-un nou mandat reprezintă cea mai importantă validare a activității unui primar, iar aceste distincții acordate de ACoR confirmă profesionalismul, consecvența și implicarea în dezvoltarea comunităților locale”, a apreciat Doina Federovici, senator și Președinte al PSD Botoșani.