Comunitatea din Hudești trece prin momente de grea încercare, ca urmare a trecerii la cele veșnice a domnului Viorel Atomei, cel care a condus comuna timp de 34 de ani, în perioada 1990-2024.
Deși în ultima perioadă s-a confruntat cu probleme de sănătate, vestea dispariției sale a adus multă durere și a lăsat un gol profund în inimile celor care l-au cunoscut și apreciat. Speranța nu ne-a părăsit nicio clipă, iar până în ultima clipă am crezut în puterea și determinarea sa de a depăși această grea încercare.
În toți anii petrecuți în fruntea administrației locale, domnul Viorel Atomei a dovedit implicare, demnitate și responsabilitate. A fost un lider dedicat, preocupat constant de dezvoltarea comunității și de bunăstarea cetățenilor. Prin munca sa susținută, perseverență și seriozitate, a contribuit în mod semnificativ la evoluția comunei Hudești. Dincolo de funcția publică, a fost un om apropiat de comunitate, un sprijin în momentele dificile și un exemplu de echilibru și statornicie.
În aceste clipe de profundă durere, noi, colegii din PSD Botoșani transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și ne exprimăm întreaga compasiune și solidaritate. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să le ofere putere și mângâiere pentru a depăși această pierdere.
Memoria domnului primar Viorel Atomei va rămâne vie în conștiința noastră și în sufletul comunității din Hudești.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i primească sufletul în grădina Sa!
Colegii din PSD Botoșani

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Mesajul senatorului Cătălin Silegeanu cu prilejul Sâmbetei Mari și al Sfintelor Sărbători de Paști
Cătălin Silegeanu: „Mediul privat a ajuns să joace rolul de subvenție socială”
Cătălin Silegeanu cere Comisiei Europene statut strategic pentru axa București-Constanța