Suspendările de activitate ale firmelor din Botoșani au crescut în ianuarie 2026 cu 106,67% față de ianuarie 2025, de peste cinci ori peste media națională, de 19,93%, afirmă senatorul Cătălin Silegeanu, care susține că economia locală se contractă pe fondul costurilor tot mai mari și al scăderii veniturilor.
„Firmele din Botoșani își opresc motoarele înainte să ajungă la faliment. Suspendările de activitate au crescut în ianuarie 2026 cu 106,67% față de ianuarie 2025, de 5 ori peste media națională de 19,93%. Pentru un județ sprijinit pe agricultură, comerț mărunt, servicii de proximitate și câteva insule industriale, un capital local în contracție e devastator. Patronii renunță pentru că taxele, chiriile, salariile și marfa pe stoc ajung să înghită complet încasările unei piețe tot mai sărace. Clienții se răresc, oamenii nu mai au unde să muncească, banii nu mai circulă”, afirmă Cătălin Silegeanu, într-un comunicat remis presei.
Senatorul arată că, în paralel, veniturile salariale din județ au scăzut față de luna precedentă. În ianuarie 2026, salariul mediu brut din Botoșani a ajuns la 6.863 de lei, cu 217 lei sub nivelul din decembrie 2025, iar salariul mediu net a coborât la 4.123 de lei, cu 116 lei mai puțin.
„Veniturile au scăzut și traiul s-a scumpit. Curentul electric a urcat cu 54,18% față de aprilie 2025, chiriile cu 43,78%, motorina cu 32,68%, benzina cu 22,42%, apa potabilă cu 13,33%, canalizarea cu 10,81%, locul de parcare cu aproape 40%, salubrizarea cu 13%, impozitul pe clădiri s-a dublat prin HCL, iar energia termică furnizată de Modern Calor s-a scumpit cu aproape 25%. Câți botoșăneni își mai permit un concediu sau măcar o masă la restaurant? Câți își mai permit să înnoiască mobila?”, chestionează parlamentarul.
Potrivit acestuia, oferta de locuri de muncă rămâne redusă în raport cu numărul persoanelor aflate în evidențele AJOFM.
„Cu numărul firmelor suspendate aproape dublat, piața muncii s-a subțiat până la os. La 25 mai 2026, în baza AJOFM Botoșani erau doar 344 de locuri de muncă vacante în tot județul, dintre care doar 27 se adresau persoanelor cu studii superioare. La final de aprilie, în evidențele AJOFM erau aproape 4.000 de șomeri, de 12 ori mai mulți decât numărul posturilor vacante. Cum să ținem acasă o generație care compară Botoșaniul cu Iașiul, Clujul, Bucureștiul sau străinătatea?”, Cătălin Silegeanu.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Cătălin Silegeanu anunță amendamente la noua lege a salarizării, care „dă arama pe față Guvernului Bolojan”
Proiectul care permite compensarea banilor pentru concedii medicale cu datoriile către ANAF a primit aviz favorabil de la CES
Cătălin Silegeanu: „Proeuropean” a ajuns fațada partidelor fără program de dezvoltare