Cum a prevăzut Eminescu ce se va întâmpla la Botoșani în 2019

Ieri, la Botoșani, festivități, omagiale (culmea), la 169 de ani de la nașterea Celui Nepereche. Naiv, sau vizionar? Sau ambele? Cert este că, încă odată, și parcă tot mai des în ultimii ani, se dovedește că Eminescu și-a ghicit destinul. Destinul memoriei sale peste 169 de ani de la data la care veșnicia, prin nașterea sa, a poposit pe pământ. ”Nu credeam să-nvăț/ A muri vreodată”, scria Eminescu în Odă – în metru antic. Epigonii lui, urmașii nedemni de el, l-au îngropat, încă o dată, în ruine, pe cel ce nu poate fi muritor. Rușine? Ce e aia? Au călăii remurșcări? Dacă ar fi avut, obiditele coroane de flori depuse de elitele urbei Botoșani, nu ar fi fost abandonate la picioarele unui Eminescu ce lăcrimează de ani de zile sub un simbol înghenuncheat al municipiului, la picioarele unui Teatru Eminescu care acum este ruină și are toate șansele să rămână un simbol în cărțile viitoare cu amintiri despre Botoșaniul anilor 2019. Un brand al urbei va pare să devină un monument al neputinței, al bătăliilor surde între epigoni pentru înveșnicirea pe care nu o vor gusta niciodată. Sau poate doar prin rezultatele deciziilor lor cinice. S-a spus cândva despre ”cuvântul care zidește”? A fost. Actualmente e mai facil să surpi. Prin cuvânt. În for instituționalizat. De către epigoni cu simțiri reci, mici de zile, mari de patimi, măști râzânde… Pentru cei ce își omoară memoria și istoria Dumnezeu este doar o umbră, iar patria- o frază. Epigonii lui Eminescu fac paradă de descendență nobilă, dar cârpesc cerul cu stele și mânjesc marea cu valuri. Tot ei, bine mai rimează, numesc sfânt, frumos și bine ce nimic nu însemnează. Și tot cel ce-l îngropară în ruina învrăjbirii i-a descris, plastic și greu: ”Toate-s praf… Lumea-i cum este… și ca dânsa” sunt și ei. 
Cine-s ei? Se știu ei bine. Și îi știe toată lumea. Domnilor, Eminescu a murit spre nemurire. Dar nu-i omorâți memoria. 
Spre conformitate, pentru a arăta cum a știut Eminescu ce se va întâmpla la Botoșani peste …veacuri, redăm mai jos un fragment din ”Epigonii”, versuri mai puțin cunoscute. Mai ales epigonilor. Că prea se regăsesc în ele.

Material publicat la 15 ianuarie 2019

Marian MOROȘAN

redactia@informatorulbt.ro

Iară noi? noi, epigonii? … Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Şi de-aceea spusa voastră era suntă şi frumoasă,
Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni.
S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

Voi, pierduţi în gânduri sunte, convorbeaţi cu idealuri;
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur şi rece – marea noastră-i de îngheţ,
Voi urmaţi cu răpejune cugetările regine,
Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeţi.

Cu-a ei candelă de aur palida înţelepciune,
Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vieţii voastre drum de roze semănat.
Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
Ce la vântul cald ce-o mişcă cântări molcome respiră;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.

Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună, 
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.

Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte, 
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoană şi simbol;
Numesc sunt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,
Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.

Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri n-existente; carte tristă şi-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate.
Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.

Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, 
Toate-s praf … Lumea-i cum este … şi ca dânsa suntem noi.