Cu puține ore înainte de ziua alegerilor, liderul botoșănean al Dreptei Liberale, Dumitru Balan, explică alegătorilor de ce duminică trebuie să voteze candidatul Viorel Cataramă. ”Eu sunt convins că oamenii chiar vor un alt fel de președinte, un președinte care ajută românii, un președinte care vrea ca nivelul de trai să crească, un președinte care nu agrează războaiele politice pe seama românilor. România îmbătrânește în fiecare zi, iar tinerii ne pleacă. Avem nevoie de un președinte ca Viorel Cataramă pentru ca tinerii noștri să nu mai plece peste hotare, să se întoarcă în țară și să nu mai avem familii destrămate de sărăcie. În calitate de președinte al României, prin creșterea nivelului de trai, al economiei și al serviciilor de educație, sănătate și siguranță a cetățeanului, sunt convins că domnul Viorel Cataramă și Dreapta Liberală pot opri acest fenomen al bejaniei și măcar o parte din cei 6 milioane de români plecați în afara granițelor să se întoarcă acasă”, a susținut Dumitru Balan, președintele organizației Dreapta Liberală Botoșani. Acesta a mai adăugat că Dreapta Liberală nu agrează nici căpușarea bugetului de stat prin angajările pe bandă rulantă, sau chiar plata sporurilor de plictiseală acordate bugetarilor. Reprezentanții Dreptei Liberale se așteaptă ca toți botoșănenii și toți românii, aflați acasă, în țară, sau peste hotare, să meargă la vot și punând ștampila pe candidatul Viorel Cataramă aflat la poziția 13 pe buletinul de vot să facă primul pas spre o Românie a tuturor.


Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
Cătălin Silegeanu: „Guvernul Bolojan a prăbușit industria românească”
Cătălin Silegeanu vrea la guvernare: „AUR are program, oameni, legitimitate și capacitatea de a pune în aplicare măsurile prezentate”
AUR semnalează: Taxă de 500 de lei pentru o simplă procedură la Primăria Călărași