aprilie 21, 2025

Cererea deputatului Rotaru nu a rămas fără răspuns: demisii în bloc la vârful PSD

După solicitarea oficială ca Viorica Dăncilă să își dea demisia din PSD, deputatul botoșănean PSD Răzvan Rotaru a primit și răspunsul în această seară. Oficial. Toată conducerea PSD va demisiona mâine. Viorica Dăncilă își va depune mandatul în cadrul ședinței Comitetului Executiv de marți seara. 

Cel care ar urma să preia interimar conducerea PSD, până la organizarea CEx, care ar putea să aibă loc în ianuarie sau februarie, este președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Și ceilalți membri ai Biroului Permanent Național al PSD ar urma să demisioneze marți. 16 vicepreședinți, un președinte executiv și secretarul general ar urma să-și pună demisiile în fața Comitetului Executiv, potrivit reporterilor Antena 3 aflați la sediul PSD din capitală.