Deputatul PSD din Botoșani, Răzvan Rotaru a solicitat, luni, demisia președintelui Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă, după înfrângerea suferită în cursa prezidențială, în fața candidatului PNL, președintele în funcție, Klaus Iohannis. „Cred că trebuie să avem curajul să facem ce trebuie pentru PSD. Rezultatul de la alegerile prezidențiale e foarte clar. Nu mai e loc de interpretări. Îi cer public doamnei Viorica Dăncilă să se retragă de la conducerea partidului. PSD a susținut-o, dar a pierdut. Deci, corect este să își depună mandatul pentru a ne permite să începem reconstrucția partidului. Nu ne permitem să mai pierdem timpul. Alegerile locale bat la ușă”, a declarat Rotaru.
„Doamna Dăncilă a primit toată încrederea partidului, dar după ce a devenit președintele PSD a pierdut toate mizele pe care le-a avut până acum, în față. A pierdut alianțele cu partenerii noștri, a pierdut majoritatea, a pierdut guvernarea, a pierdut alegerile. A ajuns la cap de linie. Corect e să facă un pas în spate”, a mai spus Răzvan Rotaru.

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/


More Stories
7 adulți și trei copii blocați de viscol în această noapte. Vezi ce drumuri sunt închise azi
Video – Cătălin Silegeanu îndeamnă botoșănenii să se alăture procesului colectiv împotriva majorării taxelor locale
Fosta șefă a Spitalului Județean Botoșani trimisă în judecată pentru mită și trafic de influență