Câștigătorii Festivalului ”Dulce-i graiul românesc”. Surprize cu fete din Botoșani

Un festival deosebit de muzică populară, desfășurat în perioada pandemiei, a înfierbântat internetul. Astăzi au fost afișate rezultatele. Peste 100 de concurenți au participat din toată țara. Nici județul Botoșani nu a lipsit la acest festival. Ba chiar interpreții din zona aceasta au fost printre favoriții juriului, după analiza pe mai multe criterii a calităților interpretative. La categoria 18-45 de ani, Premiul I și Trofeul Festivalului ”Dulce-i graiul românesc” au fost adjudecate de către Valentina Moroșanu, originară din comuna Brăești, județul Botoșani. La aceeași categorie de vârstă și secțiune – muzică populară, locul II a fost obținut de către Ana Maria Atitienei. Aceasta locuiește în municipiul Botoșani și împreună cu soțul ei deține cunoscuta agenție imobiliară Galaxy Imob Botoșani. Mai trebuie să adăugăm că cele două premiante sunt componente ale formației Răzeșii Moldovei din Botoșani, coordonat de către jurnalistul Marian Moroșan, iar ca instrumentiști de bază formația îi are pe cunoscuții și celebri frați Sergiu și Cristian Moisa. În ceea ce privește concurenții participanți din Botoșani, trebuie să amintim și pe tânăra din Cristești, Adelina Loghin, care a obținut Premiul I la categoria 11-17 ani, muzică populară. Deținătoarele locurilor I și II la categoria 18-45 de ani muzică populară au primit și Diploma de Popularitate pentru voturile primite de la public pe rețelele de socializare. De asemenea, au primit Diplome de Excelență o serie de profesori de canto, din diverse zone ale țării, pentru contribuția adusă la promovarea și conservarea cântecului popular autohton. Printre aceștia se numără și cunoscutele botoșănence Mariana Ichim Hodan și Lorena Andrișan Dupu. La categoria ansambluri folcorice, ”Fetele din Mileanca” au obținut Premiul III. ”Festivalul Național Dulce-i graiul românesc, ediția I – 2020, și-a propus să contribuie la descoperirea și promovarea celor mai valoroși interpreți vocali, dar în același timp și instrumentiști, la valorificarea comorilor cântecului popular dar și a portului popular românesc. Casa de producție Marius Media Grup a contribuit la acest concurs, Festivalul Național Dulce-i graiul românesc. Este primul an în care organizăm acest festival. A fost și va fi deschis tuturor copiilor și tinerilor profesioniști sau amatori, care iubesc muzica populară sau ușoară. Organizatorii festivalului sunt Marius Media Grup și televiziunea Popular TV. Scopul evenimentului este de promovare și conservare a valorilor culturale autentice românești, creșterea gradului de cultură a locuitorilor din toate zonele prin oferire a unor evenimente culturale diversificate. Beneficiarii direcți ai evenimentului au fost publicul care a contribuit printr-un like la oricare concurent participant la festival, dar și iubitori ai muzicii populare sau ușoare. Înscrierea și derularea evenimentului au fost online din cauza pandemiei. Festivalul s-a adresat concurenților cu vârste între 5 și 45 de ani sau peste. Fiecare concurent a trimis câte un videoclip care s-a publicat pe pagina noastră de facebook – Festivalul National Dulce-i graiul românesc. Pe lângă filmulețul respectiv, concurenții au trimis o descriere. A existat o taxă de înscriere de 100 de ron, achitată în contul societății noastre. Juriul a fost format din compozitori, realizatori de radio, interpreți consacrați, în același timp și profesori de specialitate precum și reprezentanți ai organizatorilor. La jurizare s-a ținut cont de intonație, claritate, timbru vocal, amplitudinea vocii, stil interpretativ, port popular, s-a ținut foarte mult cont deoarece folclorul nostru trebuie să îl ducem mai departe așa cum se cuvine. La diploma de popularitate s-a ținut cont de filmulețul cu care concurenții s-au înscris în cadrul festivalului și a fost votat printr-un like pe acea filmare distribuită de fiecare concurent. Președintele juriului a fost George Dragomir, un profesor de specialitate în domeniul muzicii ușoare. De fel, este și un tenor foarte bun, cu toții îl cunoaștem pe îndrăgitul cântăreț George Dragomir. Din juriu au mai făcut parte interpreta Mihaela Cojocaru care este și realizator de radio-TV, doamna Doina Boacă, care a colaborat cu artiști consacrați ai folclorului nostru românesc  și a scos albume muzicale cu artiști consacrați, Diana Ion – textier foarte bun în muzica ușoară, Nicoleta Iancu – o fostă concurentă care a câștigat concursul Zestrea Neamului Românesc de la Etno TV și Marius Baldovin care este director general al casei de producție, dar în același timp om de radio, prezentator TV, producător TV, producător de emisiuni de folclor, care a avut colaborări la emisiuni de anvergură la Etno TV și Favorit TV. Toți concurenții care a participat în cadrul concursului nostru au avut calități vocale foarte, foarte bune. Chiar nu ne-am așteptat. Au fost peste 100 de concurenți din toate zonele țării”, ne-a spus organizatorul festivalului, Marius Baldovin.  

Toți cei care s-au clasat pe locul I vor fi incluși pe un CD cu o compilație, CD care se va lansa în iunie-iulie pe piața muzicală. Deținătorii premiului I vor fi incluși pe acest CD cu artiști ai folclorului românesc, cu maestrul Nicolae Botgros și celebrul Ion Paladi. Cei clasați pe locul II vor fi difuzați gratuit, timp de trei luni, la televiziunea Popular TV. Premianții de pe locul III vor avea o lună de difuzare la Popular TV, iar cei cu mențiuni vor primi difuzări TV de 10 zile. Cei care au obținut și trofee, pe categorii și secțiuni, vor fi înscriși la Asociația Artiștilor (UNART). Prin înscrierea în asociație vor avea posibilitatea să-și înregistreze proiecte muzicale pentru a primi remunerații pentru aparițiile TV.

Aceași organizatori, Marius Baldovin cu casa de producție Marius Media Grup și Popular TV, vor organiza începând cu luna iunie un alt festival ce va fi intitulat ”Popas de cântec și joc”. Pentru înscrieri, doritorii pot urmări pagina de facebook a televiziunii accesând linkul: https://www.facebook.com/populartv.ro

Ana Maria Atitienei – Hai poftiti la sarba roata roata (Popular TV )

Ana Maria Atitienei – Hai poftiti la sarba roata roata (Popular TV )FACEBOOK : http://www.facebook.com/populartv.ro

Publicată de Popular TV pe Vineri, 8 mai 2020

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *