februarie 16, 2025

Candidat imbatabil recomandat de Curierul Regional la Cristești

Lucian Borfotină este de 4 ani primarul comunei Cristești. Acum vrea să ducă mai departe proiectele începute și să implementeze viziunea pe care o are, împreună cu echipa sa, pentru comuna Cristești, din județul Botoșani. După aproape 3 decenii în care comuna părea criogenată iar colbul și uitarea păreau să fie stăpânii veșnici ai localității, după 3 decenii de abandonare în uitare, comunitatea a fost readusă la viață. Ce s-a făcut în aproape patru ani de când e primar Lucian este aproape greu de crezut. Asta înseamnă mână de gospodar și oameni în jurul lui care știu să pună suflet pentru vatra satului. Borfotină putea să candideze și din partea romilor sau independent și, de data aceasta tot ar fi fost ales de către oameni care au văzut că se poate face dezvoltare. Atunci când se vrea. Este drept că nu o fi ușă de biserică și, în definitiv, nimeni nu este perfect. Dar pentru tot ce a făcut Curierul Regional îl nominalizează pe Lucian Borfotină, candidat PNL, la secțiunea ”Candidați cu garanție”.