Catalin Silegeanu: rușine că opoziția nu a oprit ”privatizarea” Zilei Naționale

Pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia s-a consumat cel mai important moment din istoria noastră: formarea României Mari. Acest act istoric reprezintă sărbătoarea de suflet a tuturor românilor, un simbol al împlinirii dorinței de libertate și unitate a poporului român.

Din păcate, însemnătatea acestei zile este umbrită de pandemia care ne-a schimbat viețile tuturor, dar poate că acum putem conștientiza că Ziua României este mai mult despre simțiri și trăiri interioare, nu neapărat despre parade militare impresionante și discursuri politice frumos recitate.

Pentru mine, personal România înseamnă totul, nu este doar țara în care m-am născut este și țara în care vreau să trăiesc și în care vreau să-mi cresc copiii. De aceea, vreau sa mă implic activ în dezvoltarea țării noastre care a stagnat din acest punct de vedere, din cauza conducătorilor pe care i-a avut de-a lungul timpului.

Cel mai disprețuitor față de poporul său este chiar actualul președinte, Klaus Iohannis care are o agenda fixă: să aibă Guvernul lui, să aibă Parlamentul lui! Atâta știe, atâta poate! Orice spune, orice face, trebuie folosit în acest scop. Este singurul președinte pe care l-am auzit să își denigreze țara și cetățenii!

Este singurul președinte care organizează Ziua Națională ca un eveniment privat în aer liber, la care participă, fruntași, ambasadorii străini.

Este un blestem pentru români să aibă în funcții asemenea politicieni care rod la stabilitatea statului, care au avut un discurs dezbinator în Parlament și impregnat de acea insolență specifică omului mărunt.

 Este o rușine națională faptul că partidele politice din opoziție nu au oprit “privatizarea” Zilei Naționale și că, astfel, au umilit sute de militari și milioane de patrioți.

Vă invit, indiferent de acțiunea dezbinatoare a Președintelui României, indiferent de sfidarea parlamentarilor care nu crâcnesc în fața Președintelui, să ne slăvim noi, românii, neamul și să-i glorificăm pe cei care au creat România, au luptat și murit pentru ea.

La mulți ani, România! 
La mulți ani, români de pretutindeni!

Cătălin Silegeanu, candidatul PRO România pentru Camera Deputaților

realizat la comanda Partidului PRO România Botoșani  de S.C. PLAY BY PLAY S.R.L., Cod Unic de Identificare mandatar financiar 11200008.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *