Curierul TV(R) – Interviu cu nora boierului Cristescu, acasă la nepotul avocat din Botoșani

Despre boierul Cristescu încă se mai vorbește prin satele comunei Cristești din județul Botoșani, dar și prin zona Iași-ului sau a Sucevei (până la Vatra Dornei), de unde este de loc nora ce l-a îngrijit la bătrânețe. De numele boierului se leagă și monografia comunei Cristești, dar scrierile, consemnările istorice sunt sărace. Sau timpul le-a acoperit cu mantia uitării. Dar memoria și veșnicia unuia dintre puținii boieri sufletiști ai Moldovei vor fi pecetluite, curând, la Cristești. Prin grija, stăruința, vrednicia și implicarea primarului Lucian Borfotină și a viceprimarului Liviu Stănuc, noul cămin cultural al localității va fi botezat cu numele boierului Constantin Cristescu. Ba chiar s-au gândit edilii să îi comande boierului și un bust, pe care să îl amplaseze în curtea Căminului Cultural. Să dea Dumnezeu să își vadă împlinit și acest vis, ca și pe celelalte care au scos comuna din colb, uitare, anonimat și sărăcie. Pentru a reconstrui amintirea familiei de boieri Cristescu, Curierul Regional s-a oferit să facă documentările necesare. Fotografii (marcate de anii care au zburat), povești și povestiri despre conu Costică și coana Ana, întâmplări cu fii acestora și nepoții lor, imagini document, etc, toate vor fi cuprinse într-un amplu documentar jurnalistic. Până atunci vom reda un scurt interviu video cu nora boierului Cristescu. Nora, Viorica Cristescu, împlinește 84 de ani și locuiește acum cu unul din fii ei, cunoscutul avocat Marius Cristescu. Dar vom așterne mai multe pe papirusul nemuritorului cuvânt scris în curând.

Marian Moroșan: Suntem acasă la avocatul Marius Cristescu, nepotul boierului Cristescu și stăm de vorbă cu nora fostului boier care a înființat comuna Cristești din județul Botoșani. Sărut mâna , stimată doamnă. Vă rugăm să ne povestiți ceva din viața dumneavoastră, ca noră a boierului Constantin Cristescu. Orice vă amintiți. Sunt întâmplări, sunt evenimente, sunt oameni frumoși în istoria Cristescu – ce ne-ați putea împărtăși, pentru noi, pentru botoșăneni și nu numai?

Viorica Cristescu: Pentru toată lumea, Constantin Cristescu și cu Cristescu Ana, conu Costică și coana Ana, din Cristești, au fost o viață respectați și și-au făcut datoria corect față de toată lumea. Și au iubit pe toată lumea. Au fost părinți, nu le-am spus socri niciodată. Au fost oameni extraordinari. Plus toate rudele. Cu Victor Rogalschi care este fratele lui soacră-mea, toate rudele care au fost și ne știm și în ziua de astăzi. Și ținem legătura. Că după atâta viață nu mai prinzi să-i vezi pe toți… La 84 de ani să-i cauți pe toți… Mă mai caută ei și mă găsesc. Cel mai mult i-a cunoscut Hirghiligiu, că a fost de casa lor. La fel Unguranu, care era vecinul lor, Manole, Niki Tunsu dar el a murit, i-au rămas copiii, familia.

Marian Moroșan: Prin satele comunei Cristești, atunci când se pomenește numele fostului boier Cristescu, se mai vorbește despre dărnici, despre obiceiul lui chiar de a ajuta oamenii din comună.

Viorica Cristescu: O ajutat… El nu a fost niciodată un om rău, să răspundă… Care cum venea la el să se plângă, să ajute… făcea toate. El a tras multe în viață. Când a venit a găsit casa ocupată și a făcut grădiniță. El fiind un om … așa, i-a luat întâi cu vorbă bună. A văzut că nu, i-a luat cu forța și s-a dus în casa lui. Dar moștenirea, care de obicei nu se vinde, s-a vândut. A intrat în mâna cui n-o trebuit…

Marian Moroșan: despre boieri, adesea, nu doar în zona noastră, în țară, în general, se păstrează puține mărturii. Și ceea ce este foarte pregnant sunt preconcepțiile despre boieri. O să vă întreb și îmi răspundeți în măsura în care puteți, e grea, a fost grea viața de noră de boier?

Viorica Cristescu: NU. Așa ca în sânul părinților mei a fost. Noi veneam permanent, eu cu omu meu, de la Vatra Dornei și ei veneau la noi. Deși el mai avea pe Miluță acolo și nora, la noi veneau mai des și noi eram la dânșii. Când a venit cu frații lui, Vasile și Mihai, la noi, noi aveam treburi. Copilul cel mare al meu avea 7 ani iar celălalt era mai mic, iar noi eram ocupați cu pregătiri la bucătărie. El era vânător, venea cu pușca rabatată după gât… Și unul din copii a luat pușca lui… o uitase încărcată, și era să împuște un vecin. Dar ei toți… și nepoții s-au tras la mine. Și Mihai al lui Vasile, pe Loghin… pe toți… doctorul veterinar, Vivi cu Ana, îi primeam la mine și pe umă își căta fiecare servici și se duceau în treaba lor.

Marian Moroșan: Vorbim de boierul Cristescu, vorbim de o anumită perioadă istorică… și o să vă întreb așa: cum vă par vremurile de acum în comparație cu cele de atunci?

Viorica Cristescu: Nu bune. Nu va fi niciodată ce a fost. Extraordinar de bune vremuri… N-a fost niciodată vorbit de lume…

Marian Moroșan: Chiar dacă pe vremea lor vorbim de perioade grele, vorbim de comunism, vorbim de perioade în care erau persecutați. Acum avem alte vremuri, dar avem alte condiții.

Viorica Cristescu: Toată viața lor au fost respectați. El era cel mai mare în Cristești, cel care conducea toate. De el ascultau, că mergea cu vorbă bună. Odată nu a fost auzit înjurând, sau să batjocorească femeia, sau lumea care venea la poarta lui. Nu exista, mergem la conu Costică că el nu ne lasă, mergem la coana Ana că ea ne învață ce avem de făcut. Au fost niște oameni extraordinari. eu spun de multe ori că nu se mai nasc așa oameni.

Marian Moroșan: Pentru cei ce vor vede acest video, ce vârstă aveți?

Viorica Cristescu: 84 de ani fac pe 14 august acum.

Marian Moroșan: Mulți înainte. Cu sănătate. Vă rog să adresați un cuvânt tuturor celor din Cristești, mai ales că acest material este posibil să fie folosit la inaugurarea Căminului Cultural din comuna Cristești care, prin grija primarului și a viceprimarului de acum, îi va purta numele boierului. Vă e dor de cei din Cristești? De când nu ați mai fost pe acolo?

Viorica Cristescu: De vreo trei ani… de când am fost la Herghiligiu. Le urez succes și repsect să poarte înainte…

Marian Moroșan: Dacă veți fi invitată de autorități, sau poate de cetățenii de acolo, credeți că mai recunoașteți locurile?

Viorica Cristescu: Da… o viață a fost… Și mai ales cât au fost singuri… eu le trimitem mâncare, eu îi spălam… La cinci dimineața eram pe jos la Cristești, pe la cârnitură și la șapte eram în cabinet înapoi.

Marian Moroșan: Mulțumim foarte mult, sperăm să ne revedem cu sănătate cât de curând.

Viorica Cristescu: Mulțumesc frumos și multă sănătate și spor și bucurie și să se respecte cum i-au respectat boerii, o viață. Cel mai mult contează cuvântul și blândețea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *