Deputatul social-democrat Alexandra Huțu a anunțat că Legea privind ordinul de protecție, inițiată de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, a fost adoptată în această săptămână de Camera Deputaților. Dacă până la adoptarea acestei legi, ordinul de protecție se putea emite doar pentru victimele violenței domestice, de la intrarea în vigoare a noilor reglementări, polițiștii vor putea emite ordinul de protecție pentru toate persoanele care sunt victime ale unor acte de violență.
„Așa cum am informat public în mai multe rânduri, în România există deja ordinul de protecție care vine în sprijinul victimelor violenței domestice, însă violența se manifestă sub mai multe forme, de aceea era foarte important introducerea unui instrument juridic eficient și pentru celelalte victime ale violenței. Am votat proiectul de lege întrucât este obligatoriu ca persoanelor care sunt victime ale actelor de violență să le fie respectate drepturile fundamentale. Toate persoanele care sunt supuse actelor de violență trebuie să aibă o soluție rapidă la îndemână pentru a-și asigura integritatea fizică, psihică sau chiar libertatea, indiferent de relația socială dintre agresor și victimă. Ordinul de protecție emis pe loc împotriva agresorului este primul pas în salvarea victimelor și determină o creștere a gradului de siguranță a persoanelor agresate”, a declarat Alexandra Huțu.
Conform proiectului de lege, prin acte de violență se înțelege orice lovire sau act de violență cauzatoare de suferințe fizice; orice act de violență de natură sexuală; amenințarea unei persoane cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare ilicite îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere; fapta repetată de urmărire a unei persoane, fără drept sau fără un interes legitim, ori de supraveghere a locuinței, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de către aceasta ori efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanță care, prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum și alte acțiuni cu efect similar; orice act de hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură, urmărire și amenințări online, publicarea neconsensuală de informații și conținut grafic intim, cu scopul de a umili, speria, reduce la tăcere victima.
În toate aceste situații, dacă există risc iminent pentru victimă, polițiștii vor emite pe loc ordinul de protecție provizoriu și vor dispune după caz îndepărtarea agresorului de persoana agresată, indiferent de locul săvârșirii actului de violență.
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
Organizaţia judeţeană Botoşani

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/
More Stories
Senatorul Cătălin Silegeanu trage un semnal de alarmă pentru pensionarii din Botoșani: „Unde este empatia față de cei care ne-au construit viitorul?”
Apel la Acțiune: Senatorul Cătălin Silegeanu și Deputatul Ariadna Cîrligeanu Invită Cetățenii să Susțină Candidatura lui George Simion
AUR denunță decizia abuzivă a CCR de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu și anunță mobilizarea forțelor suveraniste