mai 30, 2026

Sistemul antigrindină din trei județe bombardat cu demisii

Demisii în lanț la stațiile antigrindină din Botoșani, Iași și Vaslui. Peste 170 de angajați, inclusiv directorul zonal, au renunțat la posturi. Oamenii acuză întârzieri la plata contribuțiilor sociale, salarii restante și condiții de muncă inumane. Conducerea companiei Intervenții Active în Atmosferă recunoaște unele întârzieri, dar susține că activitatea operațională continuă fără întreruperi.

În acest moment, sistemul antigrindină din cele trei județe funcționează cu dificultate, iar autoritățile nu au prezentat încă o soluție pentru asigurarea continuității operațiunilor de intervenție și mentenanță. Nu este clar câte instalații din județul Botoșani sunt afectate direct, deoarece aceste detalii nu au fost comunicate de sursa oficială. Dar, la Botoșani, abia a trecut un an de când Guvernul a aprobat înființarea a 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină, care să acopere tot județul. Cu toate acestea, inițial au fost demarate construirea a doar 8 puncte antigrindină, în comunele Havârna, Roma, Corlăteni, Cordăreni, Ungureni, Hănești , Durnești și Avrămeni, urmând ca ulterior să se construiască alte puncte la Văculești, Curtești, Copălău și Albești.

Numai investiția din județul Botoșani a avut o valoare de peste 3 milioane de euro, aprobată prin Hotărârea de Guvern 426/2022 și promovată de ministrul PSD al agriculturii Adrian Chesnoiu.

Centrul Zonal de Antigrindină funcționează într-o clădire din localitatea Dancu, județul Iași, iar operarea în Iași, Vaslui și Botoșani este realizată de compania privată Intervenții Active în Atmosferă (IAA) SA, condusă de Emil Sîrbu. Ceea ce înseamnă că toate aceste județe sunt afectate de demisiile în lanț ale angajaților.

Problemele invocate de angajați vizează atât partea financiară, cât și condițiile de lucru. Potrivit lui Zanvetor, contribuțiile sociale nu au mai fost plătite din septembrie 2024, iar salariile au întârziat cu peste o lună și jumătate. În plus, angajații care folosesc autoturisme personale pentru deplasările de serviciu nu și-au primit compensațiile aferente în ultimele două luni.

 Emil Sîrbu, directorul IAA a transmis un punct de vedere oficial, în care recunoaște întârzieri la contribuțiile sociale, dar neagă restanțe la salarii și la funcționarea sistemului. În ceea ce privește contribuțiile CAS și CASS, acestea înregistrează o întârziere de aproximativ o lună și jumătate, conform conducerii. ”Situația este în curs de regularizare, iar plățile restante vor fi achitate integral conform procedurilor legale. Salariile angajaților au fost plătite lunar. Toți angajații IAA la nivel național au primit salariile lunar, fără restanțe. În unele perioade, plată a fost efectuată cu o întârziere de câteva zile, strict în funcție de momentul în care fondurile au fost virate către instituție. Niciun angajat nu a fost privat de drepturile bănești cuvenite”, a declarat directorul general al IAA.