Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost accidentat mortal, in această seară, pe un drum proaspăt asfaltat din satul Baranca, comuna Hudești, județul Botoșani.
Accidentul a fost produs de către un autoturism Mercedes condus de un tânăr în vârstă de 19 ani. Testat imediat de către echipajele venite la fața locului, s-a dovedit că șoferul nu consumase băuturi alcoolice.
Victima se întorcea spre casă, pe marginea șoselei, cu două franzele sub braț.
Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate condițiile în care a avut loc tragedia.
Video: Valy Hudești

Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/



More Stories
Nenorocirea care pândește Botoșaniul. Iftime caută salvarea
Urmează alegeri parțiale la Flămânzi
Fenomen misterios pe cerul Botoșaniului