mai 3, 2026

Cu răbdare și multă trudă, o comună a devenit etalon european

Despe Ibănești din județul Botoșani cu siguranță se va mai auzi. Renumele i s-a dus deja peste granițele județului. Iar în Europa, prin vocea celor originari din satele comunei, sau prin graiul mărturie al celor ce au tranzitat comuna, despre Ibănești deja se știe. Cândva, comunele județului și nu numai făceau eforturi mari pentru a lise acorda statutul de stat european. Acum, sunt zone în Europa care și-ar dori să aibă evoluția de la Ibănești.

La Ibănești, toți gospodarii, împreună cu primarul, au învățat că trebuie să aibă răbdare pentru ca investițiile să devină realitate. Iar când răbdarea este dublată de trudă și consecvență totul devine posibil. Dar șansa unică a dezvoltării comunei Ibănești din județul Botoșani a fost inspirația de a-și alege un primar potrivit cu nevoile și aspirațiile comunității. Și astfel a început epopeea Magopeț. Romică Magopeț. Întâi a fost viceprimar 4 ani. Apoi, în decursul a 20 de ani a primit încrederea totală a comunității și, din postura de primar, a început ascensiunea dezvoltării comunei. 20 de ani de zile și nopți în care Romică Magopeț a simțit, a gândit, a visat, a respirat și a transpirat doar pentru idealul de a vedea Ibăneștiul pe podiumul celor mai dezvoltate, celor mai SMART localități. Și a reușit.

Mi-am propus să vă prezint astăzi un altfel de material despre miracolul de la Ibănești. Un reportaj în imagini care sunt mai elocvente decât oricâte cuvinte aș alambica eu pentru redarea scriptică a frumuseții locurilor și strădaniei edilitare. Și așa voi și face. Dar nu înainte de a-l lăsa pe primarul unic Romică Magopeț să ne destăinuie câteva din reperele filozofiei existențiale la Ibănești. Mai jos redăm și un opis al obiectivelor în curs de realizare în comuna Ibănești, cu zone de dezvoltare și sume financiare alocate.

”Am învățat un lucru și obișnuiesc să spun că, spre deosebire de alte comunități, comuna Ibănești împreună cu locuitorii ei alcătuiesc o singură inimă, o singură voce și o singură forță. Cred în tinerii dinamici care aleg să rămână sau chiar să se mute aici, cred în bunii gospodari, în copiii care azi se ridică din aceste case bine rânduite, cred în tot ce putem face, odată ce decidem să facem împreună. Reușita comunei Ibănești are o singură explicație: valorile dobândite de-a lungul anilor. Și aceste valori nu pot fi cântărite în bani. Mă refer la respect față de lege și de cetățean, performanță, integritate și onestitate, spirit de echipă, egalitate de șanse, experiență, profesionalism. Și vom continua cruciada pentru dreptate, toleranță, generozitate și muncă. Vom continua să construim cât mai frumos generații ibăneștene. Îmi doresc să învățăm bucuriile simple ale existenței și să ne păstrăm verticalitatea. Știu ce avem de făcut și știu că împreună vom putea face ceea ce trebuie, oricât ar fi de greu. Cu trudă și consecvență totul devine posibil”, este o frântură din crezul primarului din Ibănești, Romică Magopeț.