Sărbătoarea dedicată Femeii și mamelor din toată lumea i-a determinat pe membrii AUR din comuna...
Marian Morosan
Copiilor noştri li se pregăteşte, inconştient, o lume de joben ciuruit, din care niciodată nu iese iepuraşul. Doar panglicile politicilor sociale roase de moliile cu ştaif din ultimele decenii.
Suntem oropsiţi, suntem disperaţi, manipulaţi până acolo încât ne bucurăm să fim masa de manevră a unora şi să susţinem că aşa e normal.
Acum îl înţeleg pe Cioran, dar îl înţeleg mai bine şi pe Preda.
Şi mă gândesc iar, cu groază, la copilul meu.
Cel puţin eu nu îmi doresc să ştiu că micuţul meu va fi singur, cu sufletul desculţ, prin jungla mileniului III !
https://curierulsatelor.ro/wp/2019/10/16/cu-sufletul-descult-prin-jungla-mileniului-iii-editorial/
Dezvoltarea municipiului Botoșani este sacadată din cauză că scena politică este inundată de amatori. Când...
Dacă 1 Martie pentru cei mai mulți a însemnat dăruirea unui mărțișor sau a unei...
În orașul Flămânzi din județul Botoșani de ceva vreme nu se mai face administrație publică...
Primăvara să dezmorțească instituțiile și să lumineze mintea politicienilor! Schimbarea anotimpului să oprească hibernarea și...
Echipa companiei Hidroplasto este mobilizată în cel mai important proiect de infrastructură rutieră din județul...
Având în vedere creșterea inflației de anul trecut și erodarea puterii de cumpărare a populației,...
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demarat implementarea Planului Național Strategic (PNS), publicând cu promptitudine...
Spitalul de Boli Paliative din municipiul Botoșani s-a transformat, dintr-o speranță pentru sute de pacienți,...
Am luat cunoștință cu îngrijorare de situația din municipiul Iași, prezentată într-un articol din presa...
CFR Călători și Ministrul Transporturilor și Infrastructurii au hotărât să desființeze zeci de stații, halte...
”DRUMUL SPRE MAI BINE” este titulatura interpelării adresată de senatorul Cristian Achiței ministrului Transporturilor, Sorin...
Aniversarea zilei de naștere a unui antreprenor se pare că este cea mai neagră zi...
O investiție de importanță strategică pentru Botoșani a fost anunțată ieri de către senatorul tuturor...
Andreea Marin, celebra zână a surprizelor televizate, are concurență la Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu,...

